duminică, 28 iunie 2009

Moartea lui Michael Jackson da peste cap internetul!

Vestea că Michael Jackson a murit a afectat nu numai oamenii din lumea îmtreagă, dar şi internetul. Un număr mare de site-uri s-a confruntat cu probleme, în urma creşterii uriaşe a traficului. Oamenii au luat cu asalt internetul, după ce au aflat că megastarul a murit.
Potrivit BBC News, reprezentanţii Google au crezut că motorul de căutare este ţinta unui atac. Milioane de utilizatori din lumea întreagă care au încercat să caute informaţii despre moartea lui Michael primeau, în loc de rezultat, următoarea eroare: "Căutarea dumneavoastră pare executată automat de un virus sau o aplicaţie spyware".
Gabriel Stricker, purtătorul de cuvânt al Google, a declarat: "Confirmăm că unii utilizatori Google News s-au confruntat cu dificultăţi în ceea ce priveşte accesarea rezultatelor unor căutări legate de Michael Jackson şi au primit o eroare".
Compania Google nu a fost singura care s-a confruntat cu probleme din această cauză. Twitter-ul, Wikipedia, precum şi paginile de ştiri ale AOL, CBS, CNN, MSNBC şi Yahoo au fost copleşite de traficul creat de vestea că Michael a murit.
Regele muzicii pop, Michael Jackson, a murit, în urma unui stop cardiac. Artistul avea 50 de ani.